FC Argeş la ora adevărului

fca-peluza.jpg

Iodan Eftimie, antrenorul principal al grupării din Trivale declara recent: „n-am pierdut, dar nici puncte n-am luat”.

Trecând peste exprimarea mai puţin literară a principalului argeșean, putem concluziona că FC Argeş este campioana remizelor, înregistrând 7 egaluri, dintre care ultimele 5 consecutive.

Sunt multe voci care cer demisia antrenorului, există o nemulțumire accentuată în rândul suporterilor, atât față de rezultatele obținute, cât și în ceea ce privește exprimarea în teren a echipei, care nu oferă motive de optimism în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat.

Este clar că lucrurile nu merg așa cum ar trebui. Cauzele? Sunt multiple.

Să nu ne imaginăm că Eftimie reprezintă râul absolut. Ar fi nedrept, și ar însemna să negăm evidenta. Personal cred că doar schimbarea antrenorului nu va rezolva foarte multe. Dacă vrem să depășim această criză, trebuie să fim realiști și să spunem lucrurilor pe nume.

Plecând de la o axiomă care exprimă un adevăr universal valabil: „nu poți să faci performanță dacă nu ai oamenii potriviți în posturile potrivite”, avem explicația rezultatelor înregistrate de alb-violeți în actuala ediție a ligii secunde.

Să îmbraci un tricou al lui FC Argeș – da, e un brand care generează un capital de simpatie, să fii prezent în tribuna oficială a stadionului care poartă numele unei legende – Nicolae Dobrin (uitate de autorităţi după doar câțiva ani), să fii înconjurat de unii care pricep la fel de puțin ca și tine ce înseamnă performanță în fotbal, nu pot să constituie elementele unei reușite.

Cei care decid (temporar) destinele clubului FC Argeş trebuie să înțeleagă că resuscitarea unui brand ajuns în anonimat din cauze pe care le cunoaștem, ar fi trebuit să fie doar un prim pas către revenirea echipei din Trivale în elita fotbalului românesc.

Trebuie să existe un proiect serios, e nevoie de viziune, de oameni competenți, și nu în ultimul rând de un buget care să permită susținerea unei astefel de construcții care să conducă spre marea performantă.

Concluzionând, putem spune că momentan suntem la ora adevărului. E timpul să decidem direcția spre care ne îndreptăm: performanță sau mediocritate.

 

Comentarii Facebook:

Share this post

One Reply to “FC Argeş la ora adevărului”

  1. Dinescu spune:

    scz tel face text automat-Argeșul și Brandului,cuvinte scrise greșit in comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

scroll to top
Close