Remiză albă în derby-ul argeșean: CS Mioveni – FC Argeș 0-0

CS Mioveni și FC Argeș au terminat la egalitate partida disputată în cadrul etapei a 13-a a ligii secunde la fotbal.
Se menține astfel echilibrul perfect între cele două combatante, statistica arătând câte 4 victorii și un egal pentru fiecare dintre ele.

Pentru FC Argeș este al patrulea egal consecutiv, rezultat care plasează echipa noastră pe locul 9 în clasament, cu 18 puncte.

Cei aproximativ 3500 de spectatori prezenți în tribunele stadionului din Mioveni au asistat la un meci anost, foarte sărac în faze de poartă, presărat cu numeroase greșeli de ambele părți, rezultatul înregistrat la final reflectând exact ceea ce s-a întâmplat în teren: nimic notabil.
Singurul capitol la care FC Argeș a fost net superioară, a fost cel al galeriilor, alb-violeții fiind susținuți de o inimoasă galerie formată din aproximativ 200 de suporteri care i-a încurajat pe toată durata partidei.

Au evoluat pentru FC Argeș: Nicușor Grecu, Tofan, Cotigă, Şerbănică,  Stan, Panait, I. Şerban (Constantin Stoica 76′), Costin (cpt.), Ionuț. Năstăsie, Robert Grecu ( Cruceru 90′), Nilă (Buhăescu 62′)
Antrenor: Iordan Eftimie.

Comentarii Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
Close